mocnit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge.
2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv.
3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât.
4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze).
5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. –
V. mocni.mocnit (Dicționaru limbii românești, 1939)mocnít, -ă adj. (d.
mocnesc). Ascuns, înfundat:
foc mocnit. Fig. Posomorît:
noapte, ploaĭe mocnită. Tăcut, posac, bosomelnic, necomunicativ:
om mocnit. Adv. În mod mocnit:
a arde mocnit. V.
tenebros.mocnit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mocnit a. și adv.
1. înnăbușit, înfundat:
să ardă focul mocnit CR.;
2. fig. ascuns, tăcut:
noaptea cea mocnită și pustie din sicriu EM.