moarte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊
Loc. adj. Fără (de) moarte =
a) veșnic, nemuritor;
b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊
De moarte =
a) loc. adj. și adv. moral;
b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică;
c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊
Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide.
A-și face moarte (singur sau
cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊
Expr. Pe viață și pe moarte =
a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-si viața în joc;
b) pentru totdeauna.
(A fi ori
a se afla) pe patul de moarte sau
pe patul morții = (a fi) în agonie.
Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte.
Ca de frica morții = înfrigurat, febril.
Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznădăjduit.
A se da de ceasul morții = a depune eforturi desperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult.
A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare.
A azvârli (sau
a băga) moartea-n țigani =
a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții;
b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută.
A da mâna cu moartea sau
a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie.
(A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân.
A nu avea (sau
a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (
Jur.)
Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică.
Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦
Fig. Dispariție, pieire.
2. Omor, ucidere; crimă, asasinat;
p. ext. măcel, masacru. ◊
Expr. (
Fam.)
Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție.
Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat.
3. (
Înv. și
pop.) Mortalitate provocată de un flagel;
p. ext. molimă, epidemie.
4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (
1). ◊
Expr. Moartea mea (sau
ta, lui etc.)
e... sau
e moartea mea (ori
ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit.
5. Compuse:
moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule
(Inula conya); (
Med. vet.;
reg.)
moartea-găinilor = cobe. –
Lat. mors, tis.moarte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)moárte (mórți), s. f. –
1. Sfîrșit, deces. –
2. Omucid, omor. –
Mr. moarte, megl. moarti. Lat. mortem (Pușcariu 1104; Candrea-Dens., 1175; REW 5688),
cf. alb. mortë (Philippide, II, 648),
it.,
port. morte, fr.,
cat. mort, sp. muerte. –
Cf. mort, muri. –
Der. neol. mortal, adj., din
fr. mortal; mortalitate, s. f., din
fr. mortalité; inmortalitate, s. f., din
fr. immortalité; mortifica, vb., din
fr. mortifier; mortificați(un)e, s. f., din
fr. mortification; mortuar, adj., din
fr. mortuaire.moarte (Dicționaru limbii românești, 1939)moárte f., pl.
morțĭ (lat.
mŏrs, mŏrtis, moarte; it. pg.
morte, fr. cat.
mort, sp.
muerte. V.
mort). Stingerea vĭețiĭ:
Ștefan, cel Mare a purtat războĭ pînă la moarte. Pedeapsă capitală:
condamnat la moarte. Fig. Ruină, distrugere, sfîrșit:
moartea unuĭ imperiŭ. Cauză de nimicire:
războĭu e moartea negoțuluĭ. Schelet gol saŭ îmbrăcat care reprezentă [!] moartea:
Moartea e reprezentată cu o coasă în mînă. A vedea moartea cu ochiĭ, a fi foarte aproape de moarte.
A fi cu moartea în suflet, a fi foarte trist și neliniștit.
A fi, a pluti între vĭață și moarte, a fi bolnav aproape de moarte, a fi perdut [!] cunoștința.
A fi pe moarte, a trage de moarte, a fi aproape de moarte saŭ în agonia morțiĭ.
A lăsa, a hotărî cu limbă de moarte, a lăsa, a hotărî în ultimele momente ale vĭețiĭ.
A arunca moartea în Țiganĭ, a da vina pe alțiĭ.
A te da de ceasu morțiĭ, a te zbate de necaz.
A muri de moarte bună, a muri de moarte naturală.
A nu maĭ avea moarte, a nu se maĭ strica, vorbind de un obĭect.
Dușman de moarte, dușman implacabil.
A te lupta pe vĭață și pe moarte, a te lupta p. a hotărî care din adversarĭ va supravĭețui:
lupta dintre Roma și Cartaginea a fost pe viață și pe moarte. V.
deces.moarte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moárte s. f.,
g.-d. art. mórții; pl. morțimoarte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moarte f.
1. încetare din vieață;
moarte civilă, privațiune absolută de drepturile cetățeanului;
2. pedeapsă capitală:
osândit la moarte; 3. fig. mâhnire adâncă:
cu moartea în suflet; 4. moarte personificată, închipuită ca o babă sfrijită cu o coasă în mână:
a văzut moartea cu ochii; 5. cauză de distrucțiune, ruină:
revoluțiunea e moartea comerțului. [Lat. MORTEM].