mituire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de
a mitui și rezultatul ei; mituială. [
Pr.:
-tu-i-] –
V. mitui.mituire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mituíre s. f.,
g.-d. art. mituírii; pl. mituíri