mituitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care mituiește. [
Pr.:
-tu-i-] –
Mitui +
suf. -tor.mituitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mituitór (rar)
(-tu-i-) s. m.,
pl. mituitóri