mitră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÍTRĂ1, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc.
2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din
sl. mitra, ngr. mitra.mitră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÍTRĂ2, mitre, s. f. (
Anat.) Uter. – Din
ngr. mitra.mitră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mítră (mítre), s. f. – Tocă purtată de prelați. –
Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul
sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). –
Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).
mitră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mítră (mítre), s. f. – Matrice, uter. –
Mr. mitră. Ngr. μητρα. –
Der. mitral, adj., din
fr. mitral; mitropolie, s. f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei),
mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parțial prin intermediul
sl. mitropolija (Vasmer,
Gr., 100);
mitropolit, s. m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38);
arhimitropolit, s. m. (arhiepiscop principal); cu
gr. ἀρχί- „super”;
metropolă, s. f. (capitală), din
fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).
mitră (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mitră, mitre s. f. (eufem.) v.
mingeacămitră (Dicționaru limbii românești, 1939)1) mítră f., pl.
e (vgr.
mitra, cingătoare, diademă, turban, tiară). Un fel de turban ascuțit pe care-l purtaŭ vechiĭ Perșĭ. Un fel de căcĭulă de aur și petre [!] scumpe purtată de prelațĭ cînd oficiază în mare ținută.
mitră (Dicționaru limbii românești, 1939)2) mítră f., pl.
e (ngr.
mítra, matrice, d. vgr.
métra, matrice,
metér, mamă. V.
mitrică, matrice).
Anat. Matrice, organu în care se face concepțiunea.
mitră (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MÍTRĂ1 (‹
sl.,
ngr.)
s. f. 1. Acoperământ pentru cap, înalt, ornamentat cu broderii și cu pietre prețioase, purtat de arhierei și de unii arhimandriți și arhiprezbiteri, la slujbele religioase. Este de origine veche-persană. La ortodocși,
m. are o formă globulară, iar la catolici, este triunghiulară. Confecționate din țesături fine, cu broderii de aur și aplicații de pietre prețioase, unele
m. sunt remarcabile opere artă (
ex. m. Mitropoliei din București, lucrată din aur la
c. 1770 într-un atelier venețian). ♦ Acoperământ al capului la vechile popoare orientale, mai ales la vechii perși.
2. Mic acoperiș construit deasupra coșurilor de fum.
mitră (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MÍTRĂ2 (‹
ngr.)
s. f. (
Pop.) Uter.
mitră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mítră (mi-tră) s. f.,
g.-d. art. mítrei; pl. mítre