mindirigiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (
Înv. și
reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din
tc. minderci.mindirigiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mindirigíu (
înv.,
reg.)
s. m.,
art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)mindirigiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mindirigiu m. plăpomar; [Turc. MINDEREDJY].
mindirigiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mindirigíŭ m. (turc.
minderği).
Est. Lucrător de mindire, saltele, plapome. – În vest
plăpomar [!]. În Mold. sud amîndoŭă.