milogire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de
a se milogi și rezultatul ei: lamentare, tânguire. –
V. milogi.milogire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)milogíre (rar)
s. f.,
g.-d. art. milogírii; pl. milogíri