miji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIJÍ, mijesc, vb. IV.
Intranz. 1. (La
pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊
Expr. A miji (sau
refl. impers.)
a se miji de ziuă = a se face ziuă.
A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți.
2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊
Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din
bg. miža.miji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mijí (mijésc, mijít), vb. –
1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumătate. –
2. A dormita. –
3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. –
4. A se ivi, a se lumina de ziuă. –
5. (
Refl.) (Despre mustață, plante) A începe să crească. –
Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati „a închide ochii” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur,
BL, VI, 172),
cf. bg. mižjă, zamižavam (›
amiji),
sl. omežati (›
umezi),
sb.,
cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113).
Cf. mică. –
Der. mija, s. f. (cloșcă);
mijoarcă, s. f. (
Bucov., cloșcă);
mijitor, adj. (care se ivește);
mijos, adj. (care clipește);
miză, s. f. (sens nesigur; ceva ce abia mijește, ceva nesemnificativ),
sec. XVII,
înv., folosit o singură dată de Dosoftei.
miji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mijí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mijésc, imperf. 3
sg. mijeá; conj. prez. 3
să mijeáscămijì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mijì v.
1. a închide ochii pe jumătate:
mijește să nu vază PANN;
2. a începe să se ivească:
abia îi mijia mustața; fig.
mijește șoapta unor tainice doruri. 3. a se revărsa de zori:
când va miji de ziuă NEGR. [Slav. MIJATI, a închide ochii].