mijloc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÍJLOC, (
I 2)
mijlocuri, (
II)
mijloace, s. n. I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊
Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊
Loc. adv. La (sau
în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊
Loc. prep. Prin mijlocul... = printre.
Din mijlocul... = dintre.
În mijlocul... = între
2. ◊
Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc.
A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru.
A se pune (sau
a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se încaiere; a media într-un conflict.
A-și pune capul (sau
gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta.
2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv.
3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊
Expr. A apuca (sau
a prinde, a cuprinde, a ține etc.)
de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune).
4. (
Înv.) Mediu
1, ambianță.
5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊
Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊
Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (
Înv.)
Veacul (sau
vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei.
6. (
Înv. și
pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și altă inferioară. ◊
Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (
Expr.)
Cale (sau
drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată.
II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la
pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop;
p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință.
2. (
Concr.; la
pl.) Unelte, utilaj. ◊
Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit de ei.
Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale.
Mijloace de circulație (sau
de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor.
3. (
Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [
Acc. și:
mijlóc] –
Lat. medius locus.mijloc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mijlóc (mijloáce), s. n. –
1. Miez, centru. –
2. Talie, cingătoare, brîu. –
3. Intermediu, formă, metodă. –
4. (
Pl.) Posibilități, avere, bogăție. –
Var. (
Munt.)
miljoc. Mr. ńoldzuc, ńoldzică, megl. mejluc, istr. mejloc. Lat. mĕdius locus (Cipariu,
Gram., 95; Pușcariu 1076; Candrea-Dens., 1112; REW 5462) sau, mai curînd, în interiorul românei, din
miez loc, cf. fr. milieu. Der. direct din
lat. *
mediulocu ar prezenta dificultatea lui
l intervocalic, pe care Pușcariu încerca s-o soluționeze prin intermediul unei forme *
mediolus locus, care pare inutilă. Rezultatul
miez- ›
mij- se datorează, după Densusianu,
Filologie, 447 și Candrea, influenței
sl. mežda; mai curînd se datorează dificultății de pronunțare a grupului
zl, puțin obișnuit în
rom., care ar fi dezvoltat un iot, de unde
mij-, ca și
breaz ›
breji. Der. mijlocaș, adj. (de mijloc);
mijlocaș, s. m. (locuitor cu o situație economică de mijloc; calul de la mijloc la un vehicul tras de trei cai);
mijlocel, adj. (median);
mijloci, vb. (a intermedia, a interveni, a se interpune; a obține, a procura);
mijlocitor, adj. (care intermediază);
mijlociu, adj. (mediu; mediocru, curent);
mijlocie, s. f. (medie, termen mediu);
nemijlocit, adj. (imediat).
mijloc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)míjloc1/mijlóc1 (procedeu, unealtă)
s. n.,
pl. míjloace/mijloácemijloc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!míjloc2/mijlóc2 (punct/moment central, talie)
s. n.mijloc (Dicționaru limbii românești, 1939)míjloc (est) și
mijlóc (vest) n., pl.
oáce și rar
míjloace (d.
mĭez, mez și
loc, adică
locu mediŭ, lat.
mĕdius lăcus; pv.
megloc, fr.
milieu). Centru, loc egal depărtat de extremitățĭ, de început și de sfîrșit:
mijlocu uneĭ mese, uneĭ cărțĭ, unuĭ discurs. Loc depărtat de marginĭ, de malurĭ:
a înainta în mijlocu mulțimiĭ, a te arunca în mijlocu măriĭ. Mijlocu corpuluĭ, talie:
a apuca de mijloc. Fig. Ceĭa ce servește ca să ajungĭ la scop, mijlocire, intermediŭ, ajutor:
nu e alt mijloc de cît [!] războĭŭ, a rezolva o chestiune pin [!] mijlocu armelor. Pl. Avere, stare, posibilitate de a face ceva:
a avea mijloace de traĭ, de a reduce pe cineva la tăcere. De mijloc, 1. mijlociŭ:
înălțime de mijloc, 2. mediocru:
inteligență mediocră. La mijloc, 1. între (ca obstacul [!], ca interes, ca lucru de care e vorba orĭ care cauzează ceva):
îs multe la mijloc (subînț.
care se opun la trecere, care fac fericirea, care-l fac să se intereseze de aceasta, e vĭața la mijloc aicĭ), îmĭ pun capu la mijloc (îmĭ risc, îmĭ expun capu, pun rămășag pe capu meŭ),
e ceva la mijloc, e un motiv, o cauză, 2. de atuncĭ:
îs anĭ la mijloc. Pun în (saŭ
la)
mijloc, risc, expun saŭ opun:
el puse vĭața orĭ sabia sa la mijloc. – Pop. și
miljoc (Mold. Trans.). În Ml. și adj. fem.:
fata cea mijloacă.mijloc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mijloc n.
1. partea unui loc egal depărtată de extremitățile sale:
mijlocul casei; fig.
mijlocul zilei, mijlocul discursului; de mijloc, mediocru;
la mijloc, de atunci:
sunt ani la mijloc EM.;
2. mijlocul corpului, talie:
mă luă de mijloc; 3. fig. ceea ce servă spre a ajunge la un scop:
nu e alt mijloc de scăpare; 4. putere de a face ceva;
5. mijlocire:
prin mijlocul darurilor; 6. pl. avere, stare:
om cu mijloace. [Lat. MEDIUS LOCUS, influențat de sinonimul slav. MEJDA].