mic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊
Literă mică = minusculă.
Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊
Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊
Expr. A avea (pe cineva)
la degetul (cel) mic =
a) a dispune de cineva cum vrei;
b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat,
m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de fórma unor cârnăciori. condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust.
Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros: redus, limitat.
3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins
2. scăzut.
4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt.
5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat)
Cei mici = copiii. ◊
Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊
Expr. Cu mic, cu mare sau
mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin.
6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant.
7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊
Expr. Mic la minte = redus, mărginit.
8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊
Socru mic = tatăl miresei; (la
pl.) părinții miresei.
Soacră mică = mama miresei. – Probabil
lat. *miccus.mic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mic (mícă), adj. –
1. (Înv.) Puțin, redus:
Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). –
2. De mărime redusă. –
3. De ani puțini. –
4. (
Arg.) Monedă de 20 de lei. –
5. (
Fam., București) Specialitate de carne la grătar. –
Mr. ńic, mic, megl.,
istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior
rom. Trebuie să se pornească de la un
lat. *
miccus, cf. pic și
lat. mica, gr. doric μιϰός,
it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica
lat. *
miccus, se pleacă de obicei, fie de la
gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu,
Elemente, 128; Densusianu,
Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs,
EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la
lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim,
Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă.
Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.;
micșora, vb. (a reduce, a face mai mic);
micșorime, s. f. (micime);
micușor, adj. (mititel);
micuțel (
var. mitutel),
adj. (Banat,
Trans., mic);
mititel, adj. (mic;
s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din
var. anterioară (după
Dacor, I, 326, de la un
dim. *
micicel; după Candrea, de la *
michitel);
mititică, s. f. (fetiță, copiliță;
Arg., închisoare);
miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă;
micime, s. f. (meschinărie, fleac);
Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la
micuț provine
ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).
mic (Dicționaru limbii românești, 1939)mic, -ă adj., pl. m. și f.
ĭ (rudă cu vgr.
mikrós, doric,
mikkós, mic). De dimensiunĭ reduse:
cînele [!] e maĭ mic de cît [!] calu, un oraș mic. Scund:
om mic. Tînăr:
frate maĭ mic. Copil:
cînd eram mic. Fig. Neînsemnat:
sumă mică. Meschin, ordinar:
avaru are un suflet mic. De mic (ca rut.
z malu), de copil, din copilărie:
acest om cînta bine de mic. În mic, pe o scară redusă, în dimensiunĭ reduse:
hărțile arată țările în mic. A te face mic de frică, a te ghemui, a te tupila de frică.
mic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mic1 adj. m.,
f. mícă; pl. m. și
f. micimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mic2 (
fam.)
s. m.,
pl. micimic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mic a.
1. care are puțină întindere sau volum:
Pământul e prea mic comparat cu Soarele; 2. de o talie mai prejos de cea mijlocie:
om mic; 3. care e mic, în vârsta fragedă:
copil mic; 4. fig. puțin important, puțin considerabil:
oraș mic, avere mică. [Lat. *MICCUS = gr. dial. MIKOS (in loc de MIKRÓS)].