meteahnă - explicat in DEX

meteahnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec.

meteahnă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
meteáhnă (metéhne), s. f. – 1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive.

meteahnă (Dicționaru limbii românești, 1939)
meteáhnă și (Dos.) beteáhnă f., pl. ehne (d. beteag, după rut. beteha, boală). Cusur, defect (fizic orĭ moral). Vechĭ. Pagubă, vătămare. – La Dos. și teahnă.

meteahnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne

meteahnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
meteahnă f. defect fizic: trupul tău supus la metehne ISP. [Origină necunoscută].