metec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÉC, meteci, s. m. (În Grecia antică; la
pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la
sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din
fr. métèque.metec (Dicționar de neologisme, 1986)METÉC s.m. (
Ant.) Nume dat la Atena străinilor stabiliți în acest oraș, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr.
métèque, cf. gr.
metoikos – străin].
metec (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÉC s. m. (în Grecia antică) străin stabilit într-un polis, lipsit de drepturi politice. (< fr.
métèque)
metec (Dicționaru limbii românești, 1939)*metéc m. (vgr.
métoikos, d.
metá, după, și
oîkos, locuință, care e lat.
vicus, de unde vine rom.
vecin. V.
monoic). Nume dat în vechea Atenă străinilor stabilițĭ acolo:
Clistene a acordat multor metecĭ cetățenia. V.
mitocan.metec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metéc (
livr.)
s. m.,
pl. metéci