metehău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)metehắu (-ắi), s. m. – Pocitanie, sluțenie; bădăran. Creație expresivă,
cf. mătăhăi, motîrcă. În
Mold., sensul de „prost, nătîng” care apare în toate dicționarele, nu este decît secundar,
cf. poezia populară:
de la noi a treia casă este-o nevastă frumoasă și bărbatu-i metehău, aude și vede rău. Pentru sens,
cf. meteahnă. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa în sensul propriu de
mătăhală. E dubletul lui
meteleu, s. m. (
Trans., pocitanie, prost),
meteloaie, s. f. (bădărancă, prostituată).