metaforă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine;
p. gener. figură de stil. – Din
lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.metaforă (Dicționar de neologisme, 1986)METÁFORĂ s.f. Figură de stil care constă în a atribui unui cuvânt un înțeles nou pe baza unei comparații subînțelese. [Cf. lat., gr.
metaphora, it.
metafora, fr.
métaphore].
metaforă (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÁFORĂ s. f. figură de stil constând în a atribui unui cuvânt un înțeles nou pe baza unei comparații subînțelese. (< fr.
métaphore, lat., gr.
metaphora, it.
metafora)
metaforă (Dicționaru limbii românești, 1939)*metáforă f., pl.
e (lat.
metáphora, d. vgr.
metaphorá, transport, translațiune).
Ret. O comparațiune prescurtată, figura pin [!] care se transportă o vorbă din înțelesu propriŭ în cel figurat, ca:
lumina învățăturiĭ, floarea etățiĭ. V.
retorică.metaforă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metáforă s. f.,
g.-d. art. metáforei; pl. metáforemetaforă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metaforă f. figură de retorică prin care se transportă o vorbă dela sensul propriu la cel figurat: ex.
leu pentru
viteaz, în
floarea vieții.