meremet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEREMÉT, meremeturi, s. n. (
Înv. și
reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (
Fam.) Aranjare, dichisire. – Din
tc. meremet, ngr. mereméti.meremet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)meremét (mereméturi), s. n. – Reparație, preparare, punere la punct, reglare. –
Mr. mirimete, megl. mirimet. Tc. meremet (Șeineanu, II, 257; Meyer 263; Lokotsch 1407; Ronzevalle 159),
cf. ngr. μερεμέτι,
alb.,
bg. meremet. –
Der. meremetisi, vb. (a repara, a regla),
cf. ngr. μερεμετίζω (din
ngr. după Gáldi 209);
meremetiseală, s. f. (reparație).
meremet (Dicționaru limbii românești, 1939)meremét n., pl.
urĭ (turc. ar.
meremet, reparațiune; ngr.
mereméti).
Rar azĭ. Reparațiune (maĭ ales la case).
meremet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meremét (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. mereméturimeremet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meremet n. reparațiune:
casa-i dărăpănată are trebuință de meremet Al. [Turc. MEREMET].