mental (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MENTÁL, -Ă, adj. v. mintal.mental (Dicționar de neologisme, 1986)MENTÁL1, -Ă adj. v.
mintal.mental (Dicționar de neologisme, 1986)MENTÁL2, -Ă adj. Al bărbiei. [< fr.
mental, it.
mentale, cf. lat.
mentum – bărbie].
mental (Marele dicționar de neologisme, 2000)MENTÁL, -Ă adj. al bărbiei. (< fr.
mental)
mental (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mentál1 (psih.) adj. m., pl.
mentáli; f.
mentálă, pl.
mentálemental (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mentál2 s. n., art.
mentálulmental (Dicționaru limbii românești, 1939)*mentál, -ă adj. (lat.
mentalis, d.
mens, mentis, minte). Al mințiĭ, al spirituluĭ:
operațiune mentală. Alienațiune mentală, nebunie.
Restricțiune (saŭ
rezervă) mentală. V.
restricțiune. Adv. Din punctu de vedere al mințiĭ. În gînd:
a socoti mental. – Fals
mintal.mental (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mental a. care se face în minte:
calcul mental; alienațiune mentală, nebunie.