mentă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉNTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (
Mentha). ◊
Mentă creață = izmă creață. ♦
Bomboană (sau
pastilă)
de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [
Var.:
míntă s. f.] – Din
sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.