menghină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉNGHINĂ, menghine, s. f. Dispozitiv de prindere a unor piese care urmează să fie prelucrate, alcătuit din două fălci și dintr-un șurub cu manivelă, cu ajutorul căruia se efectuează apropierea și depărtarea fălcilor. [
Var.:
minghineá, menghineá s. f.] – Din
tc. mengene.menghină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ménghină s. f.,
g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine