meleag - explicat in DEX

meleag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék.

meleag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
meleág (meleáguri), s. n. – Loc, regiune, împrejurime. Mag. mellék (Tiktin; Candrea). Par echivoce interpretările lui Cihac, II, 196 (din sb. miljak „proprietate”) și ale lui Lokotsch 1509 (din tc. mülük). Se folosește mai ales la pl.

meleag (Dicționaru limbii românești, 1939)
meleág (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. mellék, împrejurime, vecinătate; mellék-ágy, loc vecin). Nord. Fam. Locurĭ, regiunĭ depărtate: ce cauțĭ pin [!] meleagurile istea? V. buhazurĭ, coclaurĭ, podgheazurĭ.

meleag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
meleág s. n., pl. meleáguri

meleag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
meleag n. Mold. împrejurime, coprins: om vestit prin meleagurile astea CR. [Ung. MELLÉK, regiune învecinată].