medita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEDITÁ, meditez, vb. I.
1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru.
2. Tranz. (
Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia.
3. Tranz. (
Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi.
4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din
fr. méditer.medita (Dicționar de neologisme, 1986)MEDITÁ vb. I. intr. A cugeta, a gândi adânc la ceva.
2. tr. A pregăti în particular un elev. [< fr.
méditer, cf. lat.
meditari].
medita (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEDITÁ vb. I. intr. a cugeta, a gândi adânc, a reflecta. II. tr. a pregăti în particular un elev, un student. (< fr.
méditer, lat.
meditari)
medita (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)meditá (meditéz, meditát), vb. –
1. A gîndi. –
2. A prepara, a da lecții în particular.
Fr. méditer; și pentru sensul al doilea
lat. meditari cu sensul de „a exercita, a pregăti”, comun în limba clasică (observațiile lui Graur,
BL, XIV, 109 nu sînt izbutite). –
Der. meditativ, adj.;
meditațiu(n)e, s. f. (gîndire profundă; lecție particulară), din
fr. méditation; meditator, s. m. (profesor particular);
premedita, vb., din
fr. préméditer.medita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meditá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
mediteázămedità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)medità v.
1. a examina cu maturitate în spiritul său:
a medita o cugetare; 2. a reflecta cu profunditate:
a medita asupra morții; 3. a prepara cu un elev lecțiunile sale.