mediocru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal.
2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [
Pr.:
-di-o-] – Din
fr. médiocre.mediocru (Dicționar de neologisme, 1986)MEDIÓCRU, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit; mijlociu.
2. Fără strălucire, fără valoare, fără spirit. [Pron.
-di-o-. / < fr.
médiocre, cf. lat.
mediocris].
mediocru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEDIÓCRU, -Ă adj. 1. comun, obișnuit; mijlociu. 2. cu capacități intelectuale reduse, fără valoare. (< fr.
médiocre, lat.
mediocris)
mediocru (Dicționaru limbii românești, 1939)*mediócru, -ă adj. (lat.
medíocris și
mediócris, d.
médius, mediŭ; fr.
médiocre, it.
mediócre). Care e între mare și mic, între bun și prost, dar maĭ degrabă prost:
carte mediocră, om mediocru. Adv. În mediocru, cam prost:
a picta mediocru.mediocru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mediócru (-di-o-cru) adj. m.,
pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócremediocru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mediocru a.
1. care e între mare și mic, între bun și rău;
2. fig. de puțină inteligență, de puțin talent om mediocru. ║ n. ceea ce e mediocru, mijlociu.