meditație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție.
2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană.
3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (
3). ◊
(Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. – Din
lat. meditatio, fr. méditation.meditație (Dicționar de neologisme, 1986)MEDITÁȚIE s.f. 1. Gândire, cugetare îndelungată și adâncă; meditare.
2. Poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ♦ Scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios.
3. Lecție particulară (dată de un meditator). [Gen.
-iei, var.
meditațiune s.f. / cf. fr.
méditation, lat.
meditatio].
meditație (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEDITÁȚIE s. f. 1. gândire, cugetare îndelungată și adâncă. 2. poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ◊ scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. lecție particulară. (< fr.
méditation, lat.
meditatio)
meditație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meditáție (-ți-e) s. f.,
art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)