mediocritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEDIOCRITÁTE, (
2)
mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, stare a celui mediocru.
2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (
2). [
Pr.:
-di-o-] – Din
fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.mediocritate (Dicționar de neologisme, 1986)MEDIOCRITÁTE s.f. 1. Caracterul și situația a ceea ce este mediocru.
2. Om fără talent, lipsit de merite. [Pron.
-di-o-. / cf. fr.
médiocrité, lat.
mediocritas].
mediocritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEDIOCRITÁTE s. f. 1. caracterul, situația a ceea ce este mediocru. 3. om fără talent, lipsit de merite. (< fr.
médiocrité, lat.
mediocritas)
mediocritate (Dicționaru limbii românești, 1939)*mediocritáte f. (lat.
mediócritas, -átis). Calitatea de a fi mediocru:
mediocritatea în literatură e insuportabilă. Avere mică, dar suficientă:
a trăi în mediocritate. Prostie:
om de o mare mediocritate. Om prost:
te-aŭ întrecut toate mediocritățile, amice!mediocritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mediocritáte (-di-o-cri-) s. f.,
g.-d. art. mediocritắții; (persoane)
pl. mediocritắțimediocritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mediocritate f.
1. starea, calitatea celui mediocru;
2. stare mijlocie de avere;
3. fig. insuficiență de spirit, de merit:
om de o mare mediocritate.