matracucă - explicat in DEX

matracucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop. și fam.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

matracucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
matracúcă (matracúci), s. f. – Femeie șleampătă, femeie stricată. Tc. matrakuka „penis”, din matrak „ciomag” (M. L. Wagner, BF, X, 14); cf. ngr. μαντραϰοῦϰα „spirit rău” (după Bogrea, Dacor., I, 263; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 256 și Gáldi 208, rom. provine din ngr.).

matracucă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
matracucă, matracuci s. f. (pop.) 1. femeie urâtă și prost îmbrăcată. 2. femeie proastă. 3. femeie rea și vulgară. 4. femeie stricată.

matracucă (Dicționaru limbii românești, 1939)
matracúcă f., pl. ĭ (cp. cu turc. matrak, bîtă). Femeĭe ridiculă: doŭă matracucĭ bătrîne și urîte (VR. 1911, 8, 168).

matracucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracucă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
matracucă f. 1. pop. mitropolit; 2. fam. femeie neroadă; sta stârcit într’un colț, ca și când ar fi fost matracuca, sora Doamnei ISP. [Pare a fi o fuziune din mătrăgună și cucă, planta purtând în botanica populară numele de Doamna mare și împărăteasa buruienilor].