eu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)éu pron. – Pronume personal de
pers. 1
sing. –
Mr. eu, io(ŭ), mine, megl.,
istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830),
cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (
sard. eo, Matera
eu),
prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen.
mie ‹
mĭhĭ, dat. (î)mi ‹
mĭ, acuz. mă ‹
mē sau
mine ‹
mēne. Se folosește
acuz. cu
prep.:
cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În
Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță
io.