matahală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MATAHÁLĂ, matahale, s. f. 1. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos.
2. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare;
p. ext. arătare, nălucă.
3. Sperietoare, momâie (mare). [
Var.:
mătăhálă s. f.] –
Et. nec.matahală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)matahálă (matahále), s. f. – Colos, persoană sau animal de proporție exagerată. –
Var. mătăhală (
Mold.)
mătăhanie, (
Trans.,
Bucov.)
mătăhuie, mătăhulă, (
Mold.)
mahală. Creație expresivă, bazată pe consonanța
m-t, cf. motoc, butuc; terminație ca în
Păcală, Tîndală (
cf. un
Radu Mutăhală, într-un
doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *
motohală, cf. motocoși, mototol, cu dublă asimilație vocalică.
Der. general admisă, din
mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă și „sperietoare”, sens pe care dicționarele trebuie să-l fi dat, grație acestei false etimologii.
Cf. și
metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (
var. Mold. măhălos),
adj. (mărit enorm);
mătăhăli (
var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi),
vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relația sa semantică
cf. sp. bambolear față de
bamboche; mătalnic, adj. (extravagant);
mătălnici(r)e, s. f. (extravaganță; potlogărie).
Der. lui
mătalnic din
mag. motóla „vîrtelniță” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate.
matahală (Dicționaru limbii românești, 1939)matahálă, V.
mătăhală.matahală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)matahálă s. f.,
g.-d. art. matahálei; pl. matahálematahală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)matahală f. Mold. namilă, colos:
era o matahală cât muntele Ceahlău AL. [Tras din ung. MÁTOHA, fantomă].