măsură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măsúră (măsúri), s. f. –
1. Determinare. –
2. Tact, cadență. –
3. Cumpătare, prudență. –
4. Prevedere, pregătire. –
Mr. misură, megl. misur. Lat. mensura (Pușcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502),
cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are și dubletul
misură, din
it. –
Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie;
refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurență),
cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin și REW 5503, direct din
lat. mensurare);
măsurătoare, s. f. (măsură);
măsurător, s. m. (cel care măsoară ceva);
măsurătură, s. f. (măsurare);
măsuriș, s. n. (
Trans., măsurarea laptelui la stînă).