măsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportarea la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊
Loc. adj. și adv. După (sau
pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite.
De (sau
pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊
Loc. adv. În mare (sau
în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult.
În mică măsură = într-o proporție neînsemnată.
În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊
Loc. prep. După (sau
pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊
Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât.
În măsura în care... = numai atât cât... ◊
Loc. vb. A lua (cuiva)
măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc.
2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională.
Instrument (sau
aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊
Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument.
3. Cantitate determinată, întindere limitată.
4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊
Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊
Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură.
5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers.
6. (
Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui.
II. Fig. 1. (Mai ales la
pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊
Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊
Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop.
2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊
Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva).
A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete; arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva.
3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊
Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv.
Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊
Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. –
Lat. mensura.măsură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măsúră (măsúri), s. f. –
1. Determinare. –
2. Tact, cadență. –
3. Cumpătare, prudență. –
4. Prevedere, pregătire. –
Mr. misură, megl. misur. Lat. mensura (Pușcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502),
cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are și dubletul
misură, din
it. –
Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie;
refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurență),
cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin și REW 5503, direct din
lat. mensurare);
măsurătoare, s. f. (măsură);
măsurător, s. m. (cel care măsoară ceva);
măsurătură, s. f. (măsurare);
măsuriș, s. n. (
Trans., măsurarea laptelui la stînă).
măsură (Dicționaru limbii românești, 1939)măsúră f., pl.
ĭ (lat.
mensura, d.
metiri, mensus, a măsura; it.
misura, fr.
mesure, sp.
mesura. V.
imens, dimensiune). Unitate convențională aleasă p. a afla (a ștĭ cît e de mare) pin [!] comporațiune o cantitate o întindere, o forță;
unitatea de măsură pentru lungimĭ e metru. Dimensiune:
a lua măsura uneĭ haĭne. Cantitate care servește va măsură:
în această butelie încap cincĭ pahare, această butelie se umple din cincĭ pahare. În metrică, cantitatea de silabe cerute de ritm:
acest vers n´are măsură. În muzică, tact, împărțirea durateĭ unuĭ cîntec în părțĭ egale, care-s indicate în mod sensibil în execuțiune.
Fig. Precauțiune, dispozițiunĭ:
s´aŭ luat măsurĭ p. prinderea hoților, e răŭ că nu ĭeĭ nicĭ o măsură contra furturilor. Margine, limită, moderațiune:
asta întrece orĭ ce măsură, acest om vorbește (bea, mănîncă) fără măsură. A fi în măsură de (orĭ
să), a fi în stare, a putea.
A avea doŭă măsurĭ, a trata în mod diferit persoanele saŭ lucrurile identice:
acest om are doŭă măsurĭ: una pentru el, alta pentru adversarĭ. A umplea măsura, a împinge lucrurile la extrem.
A-țĭ da măsura, a arăta ce poțĭ face.
Peste măsură, maĭ mult de cît trebuĭe, prea:
nu trebuĭe să beĭ peste măsură. Pe măsură ce (fr.
à mesure que), în proporțiune și în acelașĭ timp:
căruțele se umpleaŭ pe măsură ce soseaŭ.măsură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măsúră s. f.,
g.-d. art. măsúrii; pl. măsúrimăsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măsură f.
1. unitate convențională ce servă a determina o cantitate, o întindere, o forță;
pe măsură ce, proporțional și succesiv;
2. dimensiunea evaluată:
a lua măsura unei haine; 3. ceea ce servă a măsura:
metru, litru; 4. cât conține un vas cu care se măsoară:
dați cu măsură dreaptă; 5. Muz. tact:
a bate măsura; 6. cantitatea silabelor cerute de ritm în versuri:
măsura dactilelor; 7. pl.
fig. precauțiuni necesare:
a lua măsuri pentru siguranța publică; 8. moderațiune:
a vorbi cu măsură; a-și da măsura, a arăta de ce e capabil. [Lat. MENSURA].