mărturisire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRTURISÍRE, mărurisiri, s. f. Faptul de
a (se) mărturisi; mărturie.
1. Afirmare, susținere. ♦
Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită.
2. Destăinuire, confidență.
3. Spovedanie. –
V. mărturisi.