mărturisire - explicat in DEX

mărturisire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MĂRTURISÍRE, mărurisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

mărturisire (Dicționaru limbii românești, 1939)
mărturisíre f. Acțiunea de a saŭ de a se mărturisi, declarațiune, confesiune.

mărturisire (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
MĂRTURISÍRE (‹ mărturisi) s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărturisi și rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit; b) Mijloc de probă în procesul civil constând în recunoașterea, de către una din părți, a faptelor sau împrejurărilor pe care cealaltă parte își întemeiază pretențiile sau apărările, recunoaștere de natură a produce efecte juridice împotriva autorului ei. M. poate fi judiciară (când este făcută în fața judecătorului, în cadrul procesului în care urmează a fi folosită ca probă) sau extrajudiciară (în celelalte cazuri); aceasta din urmă este admisibilă ca probă numai în cazurile în care este admisibilă și și proba cu martori. M. judiciară poate fi spontană sau poate fi provocată prin interogatoriul luat părții în instanța civilă. M. este simplă când conține o recunoaștere deplină, fără rezerve, a faptelor; este calificată când i se adaugă afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut, de natură a-i schimba acestuia semnificația juridică; este complexă când recunoașterii i se adaugă fapte sau împrejurări juridice ale faptului recunoscut. M. simplă și cea calificată sunt indivizibile, dar cea complexă poate fi scindată, reținându-se faptul recunoscut, dar împrejurarea ulterioară trebuie să fie dovedită (și) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lăsată la aprecierea judecătorului. 3. Destăinuire, confidență. 4. (REL.) Spovedanie.

mărturisire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mărturisire f. 1. acțiunea de a (se) mărturisi; 2. confesiune: măturisirea e una din cele șapte taine; 3. mărturisirea credinței, crezul sau simbolul credinței.