mărturie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦
Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊
Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊
Expr. A sta (sau
a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (
Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor.
2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu.
3. (
Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii
1). –
Martur +
suf. -ie.