marotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARÓTĂ, marote, s. f. Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă;
p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din
fr. marotte.marotă (Dicționar de neologisme, 1986)MARÓTĂ s.f. 1. Sceptru de bufon reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane.
2. (
Fam.) Obiect al unei manii, al unei înclinații speciale. [< fr.
marotte].
marotă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr.
marotte)
marotămarótă s.f. 1 (
psih.) Interes excesiv, obsedant pentru ceva; manie, idee fixă. ♦ Ext. Obiect al unei manii.
Caii aceia au devenit... o marotă, o idee fixă (CAR.).
2 Sceptru având în vârf un cap caraghios, împodobit cu clopoței, care era purtat de bufoni, ca semn al nebuniei. • pl.
-e. / <fr.
marotte. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
marotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marótă (
livr.)
s. f.,
g.-d. art. marótei; pl. marótemarotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)marotă f.
1. sceptru cu clopoței, emblema nebuniei;
2. fig. ceva iubit prostește (= fr.
marotte).