mânător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MÂNĂTÓR, -OÁRE, mânători, -oare, s. m. și
f. Persoană care mână vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival)
Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. – Din
mâna +
suf. -(ă)tor.