manșetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic.
2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la
etanșarea unor deschideri.
3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică., la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊
Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă;
p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din
fr. manchette, germ. Manschette.manșetă (Dicționar de neologisme, 1986)MANȘÉTĂ s.f. 1. Capătul de jos (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești sau al pantalonilor.
2. Garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, confecționată din piese sau din cauciuc.
3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.). ♦ Indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării periodicului respectiv.
4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; (
p. ext.) spațiu rezervat acestor texte.
5. (
La scrimă) Lovitură dată cu antebrațul. [< fr.
manchette, germ.
Manschette].
manșetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANȘÉTĂ s. f. 1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești, al pantalonilor etc. 2. garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.). ◊ indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeași temă; spațiul rezervat. 5. (scrimă) lovitură dată cu antebrațul. (< fr.
manchette, germ.
Manschette)
manșetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)manșétă (manșéte), s. f. – Parte terminală (întoarsă) a mînecii.
Fr. manchette, de la
manche „mînecă”, de unde și
manșon, s. n., din
fr. manchon. E dubletul lui
manișcă, s. f. (manșetă; plastron), din
rus. maniška (Cihac, II, 185).
Cf. manget.manșetă (Dicționaru limbii românești, 1939)*manșétă f., pl.
e (fr.
manchette, dim. d.
manche, mînecă. V.
mînecă). Acea parte a mîneciĭ cămășiĭ care e la pumn și care poate fi și mobilă. – Vulg. și
manjetă, (rus.
manžéta). Ar fi maĭ frumos
mînecuță.manșetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)manșétă s. f.,
g.-d. art. manșétei; pl. manșétemanșetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manșetă f. pl. benți, marginile mânecilor cămășei (= fr.
manchette).