majolică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAJOLÍCĂ s. f. Specie de faianță italiană caracterizată prin smalțul metalic;
p. gener. faianță. ♦ Obiect fabricat din această faianță. – Din
fr. majolique, maïolique.majolică (Dicționar de neologisme, 1986)MAJOLÍCĂ s.f. Faianță. ♦ Obiect de faianță din epoca Renașterii italiene. [Var.
maiolică s.f. / < fr.
majolique, maiolique, cf. it.
majolica <
Majorca, insulă în Baleare].
majolică (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAJOLÍCĂ s. f. 1. faianță (italiană). 2. obiect de majolică (1). (< fr.
majolique)
majolică (Dicționaru limbii românești, 1939)*majolícă, V.
maĭolică.majolică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MAJOLÍCĂ s. f. Faianță. ♦ Obiect de faianță fabricat în Italia în epoca Renașterii. –
It. maiolica.majolică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)majolícă s. f.,
g.-d. art. majolíciimajolică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)majolică f. veche faianță italiană:
lampă de majolică.