magnetometrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a
geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din
fr. magnétométrie.magnetometrie (Dicționar de neologisme, 1986)MAGNETOMETRÍE s.f. Măsurarea mărimilor magnetice. ♦ Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul magnetismului terestru. [Gen.
-iei. / < fr.
magnétométrie].
magnetometrie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAGNETOMETRÍE s. f. 1. măsurarea variațiilor mărimilor magnetice. 2. ramură a geofizicii care studiază magnetismul terestru. 3. metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice. (< fr.
magnétométrie)
magnetometrie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAGNETOMETRÍE (‹
fr. {i))
s. f. 1. Parte a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia.
2. Metodă geofizică de prospecțiune bazată pe studiul deosebirilor dintre însușirile magnetice ale rocilor și cele ale minereurilor, prin care se urmărește evidențierea zonelor de anomalie, unde există în subsol cantități mari de elemente sau de minerale magnetice. Ca urmare a dezvoltării geomagnetismului și a prospecțiunilor geomagnetice, folosirea termenului de
m. este din ce în ce mai rară.
magnetometrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)magnetometríe (-me-tri-) s. f.,
art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei