maghiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur.
2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat,
f.) Limba maghiară. – Din
magh. magyar.maghiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maghiár (-ghiar) adj. m.,
s. m.,
pl. maghiári; adj. f.,
s. f. maghiáră, pl. maghiáremaghiar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maghiar a. relativ la Unguri:
limba maghiară. ║ m. pl. numele național al Ungurilor:
Maghiarii nemeși o mie AL.
maghĭar (Dicționaru limbii românești, 1939)*maghĭár, -ă s. (ung.
Magyar).
Rar. Ungur. Adj. Unguresc.