lușcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
lúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. rus. *lučka, dim. d. lukŭ, ceapă, care vine d. vgerm. *luk, ngerm. lauch, praz). Bălușcă, o plantă liliacee cu care țărancele (Suceava) văpsesc [!] oŭăle în galben (ornithogálum). Pl. Omătuțe.
lușcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
lúșcă, s.f. – 1. (bot.) Floare de primăvară, asemănătoare cu ghiocelul (Leucojum vernum); ghiocei bogați, luște, lușcuțe (Borza 1968: 99). 2. (adj.) Oaie cu lâna albă (Latiș 1993). – Et. nec. (MDA).