lustruitor - explicat in DEX

lustruitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

lustruitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lustruitór¹ (persoană) (-tru-i-) s. m., pl. lustruitóri

lustruitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lustruitór² (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre

lustruitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] — Lustrui + suf. -tor.