lustru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊
Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦
Fig. (
Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din
fr. lustre, it. lustro.lustru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din
fr. lustre, lat. lustrum.lustru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÚSTRU3 s. n. v. lustră.lustru (Dicționar de neologisme, 1986)LÚSTRU s.m. 1. (
Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani.
2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat.
lustrum, cf. fr.
lustre, it.
lustro].
lustru (Dicționar de neologisme, 1986)LÚSTRU s.n. v.
lustră.
lustru (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr.
lustre, lat.
lustrum)
lustru (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr.
lustre, it.
lustro)
lustru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lústru s. n. – Strălucire, luciu. –
Mr. lustru. It. lustro, parțial prin
tc. lustro „cremă de ghete”,
cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”.
Der. în
lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. –
Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din
tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea);
lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu);
lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui);
lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din
fr. lustrine.lustru (Dicționaru limbii românești, 1939)1) lústru n., pl.
urĭ (it.
lustro, d.
lustrare, a lustrui; ngr.
lûstron, turc.
lustro). Strălucire, luciŭ;
pelea numită „lac”
are lustru. Fig. Splendoare.
A da lustru, a lustrui, (fig.) a da strălucire:
Această faptă dă și maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Sărăcie cu lustru (iron.), mare sărăcie, sărăcie lucie.
lustru (Dicționaru limbii românești, 1939)2) lústru n., pl.
urĭ (lat.
lustrum). Spațiu de cincĭ anĭ la Romanĭ.