luminiță - explicat in DEX

luminiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță.

luminiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
luminíță f., pl. e. Lumină mică. Lumină, un pește. O plantă erbacee sălbatică cu florĭ marĭ galbene, cu fructe capsulare, originară din America de Nord (oenothéra [saŭ ónagra] biénnis).

luminiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe

luminiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
luminiță f. 1. lumină mică; 2. luminița nopții, plantă cu flori mari galbene, crește prin locuri nisipoase și umede (Oenothera biennis).

luminiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LUMINÍȚĂ, luminițe, s.f 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). — Lumină + suf. -iță.