lumânare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊
Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept.
La lumânare = la lumina lumânării. ◊
Expr. A căuta (pe cineva sau ceva)
cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință.
A ține (cuiva)
lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă).
2. (
Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă.
3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung
(Verbascum phlomoides). –
Lat. luminaria.