lujer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. –
Et. nec.lujer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lújer (lújere), s. n. – Tulpină, vrej, cocean. –
Var. hluj(er), luger, hlujan. Sb. lužanj „praz”,
lužan „narcisă”,
lužanjica „zambilă”. Pentru tranziția semantică,
cf. sp. puerro și
porreta. Der. din
sl. hladŭ „bețișor” (Cihac, II, 139; Byhan 314) este mai puțin probabilă. Din
hlujan s-a obținut
hlujer prin schimb de
suf. și apoi
hluj, sing. refăcut (Byck-Graur 28).
lujer (Dicționaru limbii românești, 1939)lújer, V.
hluj.lujer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lújer s. m.,
pl. lújerilujer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lujer m.
1. cotor;
2. vârfurile și ramurile tinere de viță [V.
hluj].
lujer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. —
Et. nec.