luceafăr - explicat in DEX

luceafăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și ai altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.

luceafăr (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
luceáfăr (lucéferi), s. m. – 1. (Înv.) Lucifer, prințul demonilor. – 2. Nume de stea. – Mr. luțeafir(e). Lat. lucĭfer (Pușcariu 987; Candrea-Dens., 1012; REW 5141; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 171), cf. sp. (lucifero). – Der. luceflengher (var. luceflender), s. m. (dracul), cu suf. -engeros, de origine țig. (Bogrea, Dacor., I, 261) sau -endru, cf. fleandură.

luceafăr (Dicționaru limbii românești, 1939)
luceáfăr m., pl. luceferĭ (lat. lúcĭfer, luciferi, d. lux, lucis, lumină, și ferre, a purta, compus ca și fosfor. V. lucesc, sufer). Stea mare, ca planeta Venerea ș. a. (La Em. o stea cu numele de Yperion, care a fost un titan, tatăl soareluĭ). Fig. Persoană distinsă pin [!] ceva: acest poet e un luceafăr al poeziiĭ. V. stea.

luceafăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
luceáfăr (astru, figură proeminentă) s. m., pl. lucéferi

luceafăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
luceafăr m. 1. numele popular al planetei Venus: luceafărul de ziuă, luceafărul de seară; 2. (personificat) fiul Soarelui, îndrăgește fete muritoare (în tradițiunile populare): Luceafărul, poemă de Eminescu; 3. aparițiune: un luceafăr de fetică AL.; 4. fig. reprezentant ilustru: luceferii poeziei; 5. fig. strălucire: e lumina re’nvierii, e luceafărul sperării AL. [Lat. LUCIFERUM].

luceafăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor= planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.