lozincă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din
germ. Losung.lozincă (Dicționar de neologisme, 1986)LOZÍNCĂ s.f. Formulare concisă a unei idei călăuzitoare, a unei chemări la îndeplinirea unei sarcini de actualitate. ♦ Placardă cu o astfel de chemare. [< germ.
Losung].
lozincă (Marele dicționar de neologisme, 2000)LOZÍNCĂ s. f. formulare concisă a unei idei călăuzitoare, a unei chemări la îndeplinirea unei sarcini de actualitate. ◊ placardă, afiș etc. cu o astfel de chemare. (< germ.
Lösung)
lozincă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lozíncă (lozínci), s. f. – Parolă.
Germ. Losung (Borcea 197; Tiktin), prin intermediul
rus. lozung, cf. bg.,
sb. lozinka.lozincă (Dicționaru limbii românești, 1939)lozíncă f., pl.
ĭ (rus.
lózung, bg.
lozinka, d. germ.
losung, lozincă). Parolă, cuvînt de recunoaștere între soldațĭ.
Fig. Deviză, cuvînt care arată idealu cuĭva:
lozinca luĭ e cinstea.lozincă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lozíncă s. f.,
g.-d. art. lozíncii; pl. lozíncilozincă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lozincă f. parolă, vorbă de recunoaștere între soldați. [Nemț. LOSUNG (din graiul cătanelor austriace].
lozincă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. — Din
germ. Losung.