lovitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (
concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊
Lovitură de grație = (adesea
fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie.
2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns.
3. (
Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊
Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare.
4. (În sintagmele și
expr.)
Lovitură de stat = act de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat.
Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată.
Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează.
5. (
Tehn.; în sintagma)
Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape.
6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊
Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase.
Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner
1.
Lovitură de picior căzută = dropgol. –
Lovi +
suf. -tură.