lovi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOVÍ, lovesc, vb. IV.
1. Tranz.,
intranz. și
refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦
Tranz. A bate. ♦
Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza.
2. Tranz. și
refl. A (se) atinge (fără violență).
3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de... ◊
Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite.
4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc.
5. Refl. recipr. (
Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina.
6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși.
7. Refl. recipr. (
Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊
Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc.
8. Tranz. (
Înv.) A ataca. ♦
Refl. recipr. A se lupta. – Din
sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.
lovi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)loví (lovésc, lovít), vb. –
1. A ataca, a se năpusti. –
2. A izbi, a da lovituri. –
3. A biciui, a bate cu, a pedepsi. –
4. (
Refl.) A se ciocni. –
5. (
Refl.) A coincide, a se armoniza. –
6. (
Refl.) A se pune de acord, a se învoi.
Sl. loviti „a prinde, a apuca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Moklosich,
Lexicon, 342; Cihac, II, 177; Berneker 735; Conev 94),
cf. bg. lovjă „a apuca”. Pentru semantism,
cf. Șeineanu,
Semasiol., 167 și Skok,
Dacor., IX, 216.
Der. loavă, s. f. (
Olt., noroc, coincidență fericită);
loveală, s. f. (
înv., lovitură);
loviște, s. f. (vîrtej, cuvînt
înv., din
sl. lovište „îngrăditură, parc de vînătoare”; sensul
rom., numai la Dosoftei, pare să fie o improprietate);
lovitură, s. f. (izbitură; chilipir). După Conev 37,
loavă provine direct din
bg. lov „lovitură”.
lovi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)loví (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lovésc, imperf. 3
sg. loveá; conj. prez. 3
să loveáscălovi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOVÍ, lovesc, vb. IV.
1. Tranz.,
intranz. și
refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦
Tranz. Abate. ♦
Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza.
2. Tranz. și
refl. A (se) atinge (fără violență).
3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi
de...; fig. a întâmpina dificultăți. ♦
Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite.
4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc.
5. Refl. recipr. (
înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina.
6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși.
7. Refl. recipr. (
înv.) A se asemăna, a se potrivi. ♦
Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc.
8. Tranz. (
înv.) A ataca. ♦
Refl. recipr. A se lupta. — Din
sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.
lovì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lovì v.
1. a atinge cu putere, cu violență:
a lovi cu parul în cap; 2. a ataca:
ciuma a lovit în oameni, dușmanul a lovit armata în coaste; 3. fig. a ofensa, a vătăma:
a lovi în onoarea, în interesele cuiva; 4. a se nemeri:
se lovește ca nuca în perete PANN;
5. a se învoi:
ne lovim cu târgu? AL. [Slav. LOVITI, a vâna; de unde: a lovi vânatul spre a-l prinde (sensul vorbei în graiul istro-român), apoi a lovi, a brodi: termen primitiv de vânătoare, generalizat în limbă].