lodbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÓDBĂ, lodbe, s. f. (
Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [
Var.:
lóbdă s. f.] – Din
ucr. lodva.lodbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lódbă (lódbe), s. f. – Lemn, trunchi de copac, lemn brut. –
Var. loadbă, lodbă, lodvă. Rut. lodva (Tiktin; Scriban; Candrea). Este mai puțin sigură legătura cu
pol. łupka „butuc” (Cihac, II, 175).
lodbă (Dicționaru limbii românești, 1939)lódbă și
lózbă f., pl.
e (rut.
lódva. V. și
lobă și cp. cu
bujlă, d. vsl.
*bydlo).
Est. Despicătură dintr´un buștean (ca lemnele de foc lungĭ de un metru). – Și
lobdă (Mold. Șez. 36, 11) și
lodvă (Bucov. Rev. I. Crg. 5, 126). Și´n vest
lozbă (Doĭna, 2-3, 44). V.
fache, cărăveĭ.lodbă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lódbă, -e, s.f. –
1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lobdele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop 1984: 47).
2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria 2004-bis: 1213), referitor la tehnica aprinderii focului viu. – Din ucr. lodva (Tiktin, Scriban, Candrea, MDA).
lodbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lódbă/lóbdă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbdelodbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lodbă f. pl. Mold. despicături mari de lemne:
un car încărcat cu lodbe de fag CR. [Rut. LODVA, scândură lată].
lodbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÓDBĂ, lodbe, s. f. (
Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [
Var.:
lóbdă s.f] — Din
ucr. lodva.