locuțiune - explicat in DEX

locuțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

locuțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
LOCUȚIÚNE s.f. Grup de cuvinte care, pierzându-și semnificația lor proprie, au împreună valoarea unui singur cuvânt și o funcție gramaticală unică. [Pron. -ți-u-, var. locuție s.f. / cf. fr. locution, lat. locutio].

locuțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LOCUȚIÚNE s. f. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. (< fr. locution, lat. locutio)

locuțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*locuțiúne f. (lat. locutio, -ónis, d. loqui, locutum, a vorbi). Modu de a vorbi, expresiune. Locuțiune adverbială, reuniune de cuvinte egale cu un adverb, ca: cu artă îld. artistic.

locuțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. — Var.: (înv.) locúție s. f.] — Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

locuțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
locuți(un)e f. mod de a vorbi.