locui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCUÍ, locuiesc, vb. IV.
1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia.
2.Tranz. (
Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din
magh. lakni (după
loc).
locui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. –
Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi,
Dict., 93). Rezultatul normal,
lăcui, azi
înv., a fost apropiat de
loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în
bg. din
Trans. lakuva (Miklosich,
Bulg., 126).
Der. locaș (
var. lăcaș),
s. n. (locuință), din
mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu
suf. -
ință; locuitor, s. m.;
conlocui, vb. (a trăi împreună), format după
fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist.
locui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. locuiésc, imperf. 3
sg. locuiá; conj. prez. 3
să locuiáscălocuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V.
lăcuì].
locui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCUÍ, locuiesc, vb. IV.
1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia.
2. Tranz. (
înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. — Din
magh. lakni (după
loc).